|
 
Nelinişte
autumnală
Licărire
Se sting in stele orele de ieri Mă vezi ... cum te văd si eu.
Şi fluturii aduc pe aripi roua,
De ce îti pierzi din strălucire
Ducem pe braţe ultime chemări Cand noaptea e deja atat de neagră
Iar din nadir se naşte-o clipă noua... Eşti pierdut.Într-un labirint al tău
Construit din propriile vise
Fug din misterul toamnelor târzii Atât de reci, şi totuşi atat de aproape
Culorile-n amurgul adormit,
Îngeri cu ochii mult prea vii Ochii-ţi sfidează zările.
Mai rătăcesc către zenit... Născociri nebune ale minţii
Iar eu incet dispar... voi bântui secolele
O amforă de clipe amorţite Durerea mea nu va uita
Se-nchide azi intr-un surâs, Dar orice sfârsit e un inceput,
Cuvintele pe buze, stinse, Şi poate ar trebui să cauţi fericirea
Sugrumă visul meu ascuns... În prejma-ţi ochilor pustii.
Ce lume ?!
Stă lume-n jurul meu şi mă întreb :
Sunt singură sau numai mi se pare?
Încerc să o ascult, s-o simt, să îi vorbesc,
Dar n-are glas, nici simţ, n-o doare...
Stă lume-n jurul meu şi mă întreb:
Sunt singură sau numai mi se
pare?
Încerc să îi întreb cum mă numesc, ce vreau?
Şi-mi dau, trist, seama că
sunt de vânzare.
Stă lume-n jurul meu şi-ncep să plâng
De bucurie, la-nceput, apoi
de nebunie;
Încerc să zbor, să sper şi să ajung
Să realizez... că-n lume nu e
armonie...
|
